Mănăstirea Polovragi – cinci secole de istorie și minuni (FOTO)

Trecut-a timp de când am fost pe la una din faimoasele mănăstiri ale Olteniei – Polovragi. De acolo am adus o iconiță a Sfântului Nectarie (dăruită de măicuța Nectaria), dar și un borcănaș de miere de mană de stejar. Păstrez frumoase și luminoase amintiri de la citadela spirituală de pe lungul drum al Gorjului. Recunosc, aș reveni la sfântul locaș ascuns sub culmile Căpățânii și ale Parângului. Poate că exagerez, dar sunetul de toacă și mirosul de tămâie parcă e mai altfel decât prin alte părți.

După aproape 700 de km de drum, cam atâția sunt de la Chișinău până la Mănăstirea Polovragi (de maici), nici nu simt oboseala… Recunosc, am folosit fraza asta de mai multe ori, însă, sunt ferm convins că anume credința te întărește de a ajunge repede (ca gând și trăire) și calm pe locurile pline de sfințenie.

Pitorească și seducătoare, de o profundă valoare spirituală și artistică, astfel găsesc Mănăstirea Polovragi. “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, e scris pe o poartă de lemn, frumos sculptată, cu migală și multă dragoste divină. Alături, privirea se oprește la o impresionantă troiță de lemn, ridicată întru memoria eroilor și martirilor români.

Să tot stai și să admiri vechea mănăstire, care stă de veghe credinței neamului de mai bine de cinci secole. Și tot de 500 de ani e păzită de o vestită Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Au fost găsite două pisanii, care atestă vechimea sfântului locaș, în ambele fiind menționat anul 1505. În același timp, nu exclus că la Polovragi ar fi existat o biserică și mai veche, din lemn.

Potrivit istoricilor, nu se cunoaște data reclădirii mănăstirii, însă un hrisov de pe timpul domniei lui Matei Basarab, emis la 6 iulie 1648, arată că mănăstirea a fost ridicată din temelie de către logofătul Danciu Pârâianu, care o și închină Sfântului Mormânt. La 1693, Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului. Pe timpul acestuia au fost ridicate clădirile stricate, zugrăvită biserica și adăugat un pridvor.

Prin 1731-1732 a fost ridicată biserica bolniței. Peste șapte decenii, în 1802, a căzut pradă trupelor lui Pasvantoglu. După doi ani au început reconstrucțiile mai multor edificii ale Mănăstirii Polovragi.

Cine a ajuns la Mănăstirea Polovragi, neapărat va trece și pe la Cheile Oltețului, va admira cele peste 80 de peșteri, în care s-au nevoit pe timpuri mai mulți sihaștri. Totodată, în apropiere de vechiul sfânt locaș se află și Peștera lui Zamolxe, unde, potrivit unor surse, acesta a și fost îngropat.

Mănăstirea Polovragi se află în judeţul Gorj la 2 km de comuna Polovragi. Ce traseu trebuie de urmat pentru ajunge la Polovragi, dacă porniți de la Chișinău urmăriți AICI.

  

 

 



Categorii:Spiritualitate

Etichete:, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Țărăncuța Veselă

Bine-ai venit la mine-n sat!

Gânduri Despletite

Viață, cum te-aș încânta, să rămân mereu așa... (Simion Ghimpu)

diabuga.wordpress.com/

www.diabugadesign.ro

Fotografie, viata si frumos

Claudia Sofron blog

%d blogeri au apreciat: