Pe drumul european E58, la Vama, județul Suceava, se află un Muzeu deosebit, acesta găzduiește cea mai mare colecție de ouă din România, dar și una din cele mai importante și interesante din Europa.
Împreună cu alți colegi, în cadrul #tripbucovina, am admirat impresionante exponate de la Muzeul Oului de la Vama. Pentru că cea care a avut inspirația de a-l deschide – Letiția Orșivschi – era într-o delegație peste hotare, ghid ne-a fost Cătălina Orșivschi, sora amfitrioanei.
De la ea am aflat că aici sunt ouă din toată lumea, lucrate în tehnici diferite, pe coajă de ou, lemn, ceramică, porţelan, piatră, sticlă. Fiecare ou are o poveste, spusă cu mari emoții de către Cătălina, fie că e vorbă exponate din colecția de familie, fie că sunt dăruite sau cumpărate.
La Muzeul de la Vama sunt și ouă rare, cum ar fi de: emu, tinamu, de broască țestoasă, crocodil, flamingo. Recunosc, cel mai mult am fost uluit cu câtă migală sunt lucrate ouăle de dimensiune foarte mici, ca cele de potârniche, vrabie, porumbel. Evident, sunt expuse și ouă de fazan, păun, găină rață, gâscă, prepeliță, curcă, struț etc.
Doritorii de a înțelege cum ajunge un ou operă de artă pot participa la Atelierul de încondeiere.
Cătălina Orșivschi, pasionată de poezie, laureată a mai multor competiții literare, a înșirat gândurile despre Muzeului Oului de la Vama.
- Muzeul Oului Vama
- strada Gării, numărul 20, 727590, sat Vama, comuna Vama, județul Suceava
- +4 0230 239 212
- +4 0745 869 529
- +4 0740 540 276
Categorii:TRADIȚII
Lasă un răspuns