După ce am depănat povești de pe Ciuhur, continuu jurnalul cu destinați la fel de dragi.Peste ani, locurile de la Feteşti mă tot atrag. Ba mă opresc cu cortul la poale de pădure, ba urc stâncile, ba mă las uimit de peisajul rustic. Mă prind la gândul că nu ştiu ce-aş alege: o zi în Elveţia sau una în „mica Elveţie” a Moldovei, aşa cum li se mai zice acestor locuri de basm. Nu că nu aş vrea să ajung în Elveţia de pe hartă, dar „Elveţia noastră” e atât de aproape şi atât de cuceritoare!

La Stânca Bunicului, înaltă de 90 de metri, ajungi după ce treci un podeţ peste Draghişte. Mă atrage, de fiecare data, ca un magnet. O admir de jos în sus, de sus în jos şi întrevăd chipul unui bătrân care veghează în aşteptarea celor dornici de a sta la sfat. E un loc bun de a prinde energiile timpului, de a înţelege mai bine istoria pământului, de a căuta tainele strămoşilor.

Iar taine sunt destule. La Cheile Draghiştei de la Feteşti, bunăoară, săpate între 2 masive de recife badeniene, cu o vechime de circa 15 milioane de ani, se găsesc colonii de corali şi grote pleistocene – parte a primei epoci din istoria omenirii.

Sunt şi alte înălţimi de cucerit. Pe partea dreaptă a Draghiştei avem cea mai înaltă altitudine – aproape 250 m deasupra nivelului mării, iar pe partea stângă a râului – Stânca Rediului are 230 m.

Dacă aş avea o clepsidră, cred că ar fi foarte mare. Dar, oricum, nu aş lua în seamă curgerea nisipului, oricât de mult ar fi. Pentru mine, odată ajuns la Feteşti, timpul îşi pierde sensul printre frumuseţi şi înălţimi. Dacă aş avea un ceas, l-aş „îneca” în apa Draghiştei, pentru a nu-mi aminti cât a rămas până la despărţire. Fiecare își poate scrie aici propria poveste, o poveste adevărată, care nu se uită niciodată. 

…Pe când eram copil admiram mai des Nistrul.  Mereu o rugam pe mama să mă ia la Otaci pentru a avea parte de „întâlnirea” cu vechiul meu amic – Nistrul. Pe atunci admiram râul care curgea între Otaci şi Movilău şi eram curios să ştiu de unde vine şi încotro o ia. Mai târziu aveam să aflu că vine de sus – din Carpaţi – şi ajunge hăt în Marea Neagră, urmând o cale de 1362 km. De la admiraţie Nistrul peste ani devenise izvor de inspiraţie. De fiecare dată când ajungeam pe malul Tirasului de odinioară îmi roiau în minte epitete, comparaţii, metafore…

Peste ani am constat că bătrânul fluviu cu unduirile sale „a adunat” pe malurile sale sate înşirate precum mărgăritarele, stâncile cu vârfuri semeţe, schiturile rupestre încărcate de istorie, mănăstirile şi bisericile pline de veşnicie… Aici sunt locuri care te provoacă să revii de multe ori, să constaţi că merită să „guşti” din plin cu privirea bijuteriile acestui pământ. De la Naslavcea şi până la Palanca să tot admiri perlele naturale şi spirituale. Anume de la intrare şi până la liman se află cele mai multe şi mai frumoase monumente ale naturii şi rezervaţii peisagistice.

Dincolo de toate, Nistrul este pentru  noi râul dorurilor, durerilor, tristeţilor, bucuriilor, întâlnirilor, despărţirilor. E râul destinului, e râul suspinului, e râul amarului…

De la Nistru până la Prut sunt multe de văzut. Un peisaj tulburător de încântător, oameni deschişi cum rar mai întâlneşti, limba română rostită frumos, tradiţiile păstrate cu sfinţenie…  Toate de  găsit la Giurgiuleşti, satul care aude în fiecare zi cum îşi spun „Bună dimineaţa!” Prutul şi Dunărea.

Potrivit arheologilor, zona de sud este foarte bogată în monumente arheologice. Movila mare de la Giurgiuleşti este un adevărat monument istoric. Cele mai multe dintre aceste movile datează de când au fost construite renumitele piramide.

Cea mai frumoasă destinație de la Sud, pentru subsemnatul este Lacul Beleu, un relict al Dunării. De o vechime de circa şase mii de ani, acesta are lungimea de cinci kilometri, iar lăţimea de doi km şi ocupă 2/3 din suprafaţa Rezervaţiei „Prutul de Jos”. Beleul este unul dintre cele mai mari lacuri naturale dintre Prut şi Nistru. Lacul este raiul pentru peste 130 de specii de păsări, 30 de specii de mamifere, mai mult de 20 de specii de peşte, precum şi pentru aproape 200 de specii de plante vasculare. În primăvară aici pot fi admiraţi cormoranii, ţigănuşii, stârcii galbeni. E impresionant să vezi cum se alintă pe apă, apoi scrutează zarea: egretele şi berzele. Pelicanii se lasă admiraţi foarte puţin, or stau doar câteva zile pe Lacul Beleu, apoi se duc „acasă”, adică în Delta Dunării. 

Ochiul „înarmat” are ce vedea, oriunde s-ar îndrepta are ce ţinti. Acest pământ are o mulţime de comori de admirat. Istorii adevărate, mituri şi poveşti de viaţă – toate pe un plai binecuvântat de Cel de Sus cu frumuseţi nepieritoare.

Categorii:ALTFEL DE CĂLĂTORII

Etichete:Festesti, Moldova, Naslavcea, Nistru, Palanca, peisaje, Prut, turism