Ajuns în satele frumoase şi pitoreşti ale plaiului, înţeleg perfect că timpul aici curge altfel. Nu mă grăbesc de parcă m-ar fugări turcii, opresc şi privesc ceea e minunat şi încântător, ceea ce dă farmec acestui pământ. Sunt locuri de basm, sunt locuri care nu te lasă să pleci cu una-cu două. Aici ascult poveşti şi legende şi las într-o parte istoria plină de date, de multe ori prea seci. Oricât de siropoase ar fi vorbele oamenilor care nu se ghidează după cărţi, dar îşi duc viaţa după cursul firesc, acestea sunt mai altfel, mai de suflet. Au acel ceva care te provoacă, care-ţi lasă loc de de-ce-uri, uneori chiar copilăreşti, care ştiu să te „condamne” să iubeşti locurile frumoase ale acestui pământ, te îmbolnăvesc de dorul revenirii.
…Au trecut câţiva ani de când am fost pentru prima dată pe la Cobani, Glodeni. Am revenit şi am rămas uluit din nou de peisajele mirifice. Şi am constat din nou că la Cobani nu ai cum să te plictiseşti, iar venind aici nu vei regretă. E minunat să priveşti de sus satul, să vezi tablourile frumoase pline de simplitate şi firesc. Peisaje de aici încântă privire şi liniştesc sufletul, iar oamenii, cu care stai de vorbă, ai impresia că într-un fel sau altul şi-au împletit destinul cu stâncile.
Cobani a ajuns să-şi scrie istoria alături de stâncile milenare mult mai târziu decât atestarea sa documentarea. De fapt, localitatea este una bătrână, considerată cea mai veche dintre Prut şi Nistru. Cobaniul are 642 de ani şi este atestat documentar la trei iunie 1374. Arheologii au arătat că aceste locuri erau populate mult mai devreme. Or, s-a descoperit că în sfârşitul secolului II î.Hr. aici era o aşezare tripoliană târzie.
Şi toponimul Cobani este unul interesant, iar provenienţa lui se pierde în negura anilor. Acesta porneşte de la o legendă. Pe malul stâng al Prutului era localitatea Zubreuţi, zisă şi Vasileuţii de Jos, în unele documente Vasileuţii Mari, iar cei care doreau să ajungă la Iaşi sau Botoşani plăteau bani pescarilor şi erau trecuţi cu barca. „Pe unde ai trecut Prutul?” – întrebau călătorii. „Mai jos de Suta de movile…” răspundea de cele mai multe ori cineva. „Cu bani?”, întrebau primii. „Cu bani, cu bani!”, răspundeau ceilalţi.
Potrivit lucrării „Documente privind Istoria României. Veacul XIV-XV”, inundațiile devastatoare ale Prutului i-au silit pe pescari să schimbe năvoadele pe coase și pluguri, aceștia și-au mutat cuiburile lângă stâncile ocrotitoare de pe râul Camenca, aducând pe vatra noua și supranumele Cubani. Astfel Zubreuții, zis și Vasileuții Mari, s-au contopit într-o singură așezare Cubani.”
Mai târziu, prin 1974, sovieticii schimonosesc toponimul Cubani şi-l transformă în Cobani. Şi astăzi în sat mai pot fi întâlniţi oameni care au acte (certificate de naştere, diplome de absolvire) în care denumirea satului e trecută drept Cubani.
Oricât aş scrie despre Cobani gândurile îmi zboară la reciful coralier, dar mai ales la inegalabila şi impresionanta „Stânca Mare”. În epoca de piatră aici au locuit oameni, mai târziu, în anii sovietismului, când trecerea peste comori şi valori era la modă, „Stânca Mare” avea să devină victima industrializări. Aruncând o parte din ea în aer, mai-marii zilei au şters din istorie şi frumuseţe. În 1988, au fost opriţi din „opera” de distrugere de câţiva temerari de la Mişcarea Ecologistă din Moldova. Astăzi, Stânca Mare este un monument în aer liber, protejat prin lege.
Parte din acest frumos peisaj de la nordul Moldovei e şi râul Camenca, numit de localnici şi Camca. Apele-i şerpuiesc printre stâncile milenare şi dau tabloului impresionant al naturii şi o mai mare valoare.
Cine ajunge la Cobani v-a rămâne uluit nu doar de splendorile naturale, dar şi de cele spirituale. Localitatea e printre puţinele dintre Prut şi Nistru ce are o biserică de lemn. Aceasta a fost ridicată la 1838. La Cobani există şi un Muzeu de Istorie şi Etnografie, inaugurat acum doi ani, iar cei care ajung aici au posibilitatea să cunoască mult mai multe despre această localitate plină de istorii şi legende.
Categorii:ALTFEL DE CĂLĂTORII
Eu, călătorul 
Lasă un răspuns