Dintotdeauna am fost atras de sonoritatea unui toponim drag şi sfânt – Tismana. Mi-am dorit să ajung la cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, o ctitorie de seamă a Cuviosului Nicodim. Mănăstirea Tismana (de maici) se află în frumoasa Oltenie, în judeţul Gorj, la 36 de km de Târgu-Jiu şi peste 790 de kilometri de Chişinău.
Ajuns la Tismana am impresia că sunt la o veche cetate sau poate la o lavră de pe Muntele Athos. Se spune că numele ei, dar şi al râului din preajma sfântului locaş, ar porni de la arborele de tisă. Constatarea aparţine lui Paul de Alep, călător şi cronicar ortodox. Acesta, fiind prin vizită la Tismana, nota: „… un lemn care nu creşte nicăieri decât în împrejurimile mănăstiri şi este numit tisă. Seamănă cu abanosul, numai culoarea se apropie de roşu închis.
Tismana stă semeaţă printre munţi, înconjurată de copaci bătrâni, inundată de sunete şi miresme deosebite. De mai bine de şase secole, mândra mănăstire a Olteniei este leagănul culturii şi spiritualităţii româneşti. „Îmbrăcată” în alb şi negru, Tismana este ca o emblemă a credinţei ortodoxe de nestăvilit.
În aceasta împărăţie a liniştii şi frumosului înţelegi şi mai bine că toate se întâmplă din voia Celui de Sus. Pornirea Mănăstirii Tismana este una plină de sfinţenie. Aici trebuia să fie ctitoria de seamă a Cuviosului Nicodim, nu în altă parte.
Pe când se nevoia în lavra Hilandarului, Maica Domnului, în vis, i-a cerut să înalţe un loc de închinăciune lângă cascadă. După multe căutări, printr-o minune cerească, s-a oprit anume la Tismana.
Astfel, în secolul al XIV-lea, Cuviosul Nicodim, susţinut material de domnitorii Basarabi: Radu I şi fii acestuia Dan I şi Mircea cel Bătrân înalţă un aşezământ monahal de toată splendoarea. La 1378, de Adormirea Maicii Domnului” (15 august, stil nou) este sfinţită biserica mare, care e atestată documentar în 1385 prin hrisovul voievodului Dan I.
Pe lângă faptul că a ridicat Mănăstirea, Cuviosul a întemeiat o şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. La 1405 a caligrafiat şi ilustrat cu miniaturi un Tetravanghel. Aceasta este şi cea mai veche carte datată din Ţara Românească, cu cea mai veche ferecătură, fiind păstrată la Muzeul Naţional de Istorie.
Deşi a avut un tezaur destul de bogat, multe de bunurile sale au dispărut în timpurile diverselor prigoane. Astăzi se mai păstrează în Muzeul Mănăstirii icoane vechi, obiecte de cult, cărţi, veşminte, precum şi uşile de la o veche biserică (1782) etc.
…Mulţi creştini vin la Tismana şi pentru a se închina la moaştele Sfinţilor: Nicodim de la Tismana, Ignatie Teoforul şi Ioan Gură de Aur, dar şi la crucea de plumb a Cuviosului ctitor. Acestea se află într-o raclă de argint, executată la 1980 de către artistul plastic Gheorghe Stoica.
Biserica Mănăstirii Tismana uluieşte pe cei care-i trec pragul şi prin catapeteasma de stejar, suflată în aur (1766), cu icoane împărăteşti de la 1844, cu policandrul mare din alama lustruită (sec. XIX) etc. Tot aici, este se află cea mai frumoasă toacă de fier din România, unică, având forma de vultur bicefal.
Cei care ajung la Tismana neapărat vor trece şi pe la peştera în care s-a nevoit Cuviosul Nicodim în ultimii săi ani de viaţă pământeasca. Ctitorul a decedat la 26 decembrie 1406 şi a fost îngropat în mormântul pe care şi l-a săpat în pridvorul bisericii, pe când era în viaţă.
Trebuie de spus că Nicodim a fost un mare apărător al adevăratei credințe. A fugit de bogățiile materiale ale acestei lumi, a îmbrăcat cu smerenie haina monahismului și a ridicat cu mare dragoste divină zeci de biserici și mănăstiri.
Grec după tată și sârb după mamă, Sfântul Nicodim a venit în Țara Românească la 1369, părăsind Krajna. Simțindu-se profund legat sufletește de poporul român a zidit adevărate perle ale spiritualității. Vodița, Tismana, Prislop (precum și multe altele) – nume sonore pline de încărcătură sfântă, toate purtând pecetea credinței și dragostei pentru cele sfinte.
Categorii:Spiritualitate
Eu, călătorul 
Lasă un răspuns