Situate pe mal de râu, la poale de stâncă, pe dealuri semeţe sau câmpii întinse, satele din raionul Râşcani au ceva care te atrage precum un magnet. Firul de drumul care duce spre nordul republicii e ca unul de poveste – unde mai întortocheat, unde mai drept. Ba colb, ba o boare de vânt şi uite aşa te trezeşti la porţile frumosului.
La aproape 200 de kilometri de capitală şi peste 30 de centrul raional Râşcani se află satul Văratic. Trecerea spre localitate se face pe podul de pe Ciuhur. De altfel, râul este atestat la 1429, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Satul, însă, apare mult mai târziu, în unele documente găsim anul 1613, în altele – 1664.
Pe râuleţul Ciuhureţ, afluent al Ciuhurului, se află Strâmtoarea Văratic. Aici sunt două grote imense în care vieţuiesc liliecii. La fel, pot fi admirate cele trei cascade de 1,5, 2,5 şi 3, 5 metri. Peşterile şi cavernele săpate în calcar sunt pline cu resturi de cristale de calciu.
Deşi ar părea imposibil să poţi discuta cu cineva aflat la o distanţă de vreo doi kilometri de tine, în amfiteatrul format la Văratic de toltre – sunetul este magic. Asta şi atrage mulţi doritori de a se convinge de misterul acustic de la monumentul natural „Stânca”.
Costeştiul este una dintre cele mai vechi localităţi de prin părţile Râşcanilor. În componenţa orăşelului mai intră satele: Duruitoarea Veche, Damaşcani, Proscureni şi Păscăuţi.
Costeştiul de altădată a fost înghiţit de apă în anul 1973, atunci când România şi URSS hotărăsc să dea în exploatare un lac de acumulare. Sub ape au rămas casele părinteşti, nucii de la poartă, biserica, cimitirul şi şcoala… şi multe doruri şi dureri. Oamenii locului privesc cu tristeţe spre locul unde cândva s-a depănat copilăria şi tinereţea lor.
Chiar dacă în Costeştiul nou au luat-o de la început, nu şi-au schimbat felul de a fi. Au rămas gospodari, şi-au făcut case, iar în ele „au clădit” frumosul lăsat de moşi şi strămoşi. Oamenii de aici sunt nişte gazde deosebite, pentru orice om găsesc cuvinte frumoase, vin bun şi plăcinte gustoase.
Temelia unei noi biserici la Costeşti a fost pusă în anul 1989.În sfântul lăcaş se află doar o icoană veche, cea a Sfântului Nicolae făcător de minuni, rămasă ca printr-o minune de la vechea biserică de la Costeştiul de sub apă. Au mai fost păstrate câteva cruci şi trei clopote.
Se însera când am ajuns la Duruitoarea Veche, Râşcani. Un drum de ţară şerpuieşte printre case şi duce spre sfântul locaş. Acum acesta este de piatră, însă iniţial în locul lui a fost unul de lemn, lipit cu lut şi acoperit cu paie. Prima biserică a satului a fost ridicată la începutul secolului XIX.
La 1848, la Duruitoarea Veche este zidită o biserică nouă de piatră, în formă de cruce, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Nici la Duruitoarea Veche nu au bătut clopotele în anii ateismului. Biserica a fost închisă din 1962 până în 1989. În acest sfânt locaş impresionează iconostasul din lemn de nuc şi odoarele bisericeşti de o rară valoare.
La Duruitoarea-Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Monumentul geologic şi arheologic de la Duruitoarea este pe malul râuleţului Duruita, afluent al Ciuhurului. În urma săpăturilor arheologice aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. Grota are trei camere şi o lungime de aproape 50 de metri, iar lăţime e între cinci şi nouă metri. Cercetătorii spun că aici au fost evidenţiate patru nivele culturale, în care au fost fixate ruguri, nuclee, aşchii zimţate, răzuitoare din cremene şi cuarţit, unelte şi podoabe din os şi corn.
Pe stâncile de la Duruitoarea Veche dau de o o plantă în formă de varză, cel puţin aşa mi s-a părut. De altfel, aceasta se numeşte Nasul curcanului, ştiinţific urechelniţă. Chiar dacă prima dată am mâncat Nasul curcanului mi-a plăcut, are un gust acrişor. Pe timpuri, oamenii făceau salată, pentru că are un conţinut mare de vitamina C. Am mai aflat că Sempervivum tectorum, denumirea în latină a plantei, este şi un bun aphrodisiac. În popor se spune: “Dacă floarea de Nasul curcanului este închisă atunci va ploua, dacă e deschisă căldurile vor fi mari”.
Atât pe lacul Costeşti-Stânca, cât şi râurile Ciuhur şi Prut, există posibilitatea de practicare a sporturilor nautice. Turiştii pot să se distreze şi să admire de pe vapor peisajele de la Văratic până la Costeşti. Plimbările cu barca, paraşuta, catamaranul sunt doar o parte din distracţiile posibile.
Sunt multe încă de văzut, despre care urmează să vă informăm pe rând. Povestea de călătorie pe un un fir de apă va fi una incitantă, pentru că veţi înţelege cât de frumos este pământul pe care v-aţi născut… Şi cât de fermecător este să asculţi foşnetul frunzelor, murmurul apelor şi ciripitul păsărilor. Drum bun!
Categorii:ALTFEL DE CĂLĂTORII, Spiritualitate, TRADIȚII
Eu, călătorul 
Lasă un răspuns