Impresionante peisaje mai sunt prin părţile Râşcanilor. Vechile localităţi de aici încântă pe orice trecător. Or, toate cele văzute izvorăsc din divinitate, din grotele şi stâncile milenare, din păduri şi din vechile biserici, din florile mirositoare şi iarba proaspăt cosită. Fiind prin părţile locului şi întâlnindu-mă cu foarte mulţi oameni, de fiecare constatam că „au furat” pentru sufletul lor din nobleţea naturii de pe meleagul natal.

Curiozitatea de a cunoaşte satul Pociumbăuţi e mai mare când afli că aici s-au născut: premierul Mircea Druc (1990-1991), dar şi renumitul regizor Vlad Druc.

Prin preajma Pociumbăuţilor curge Ciuhurul, iar de veghe stau stâncile milenare. Pe lângă faptul că am admirat aici frumuseţile locului – pădurea „La ciritei” sau „Găinuşa”, pădurea şi lacul „La Hârtop”, am trecut şi pe la sfântul locaş – „Sfântul Arhanghel Mihail”. Ridicat în secolul al XIX-lea, se spunea că acest a apărut în arealul spiritual basarabean datorită lui Vasile Stroescu, mare cărturar şi mecenat, născut la Trinca, judeţul Hotin (acum raionul Edineţ).

În apropierea satului este un Monument al evreilor care au suferit de pe urma Holocaustului.

Satul Pociumbăuţi este atestat documentar la 1711, iar toponimul acestuia s-a constatat că ar porni de la „pociumb+bouţi”, adică de la ţăruşul înfipt în pământ de care se prinde o funie sau un odgon cu care sunt legate animalele, în cazul dat – bouţii.

Porţile de intrare în Toltrele Prutului, stâncile, stau de o parte şi de alta a râului Ciuhur, printre ele uşor poate fi zărit un sat scăldat de frumuseţe. E o localitate ce-şi deapănă istoria de mai bine de trei secole (atestat documentar la 1672). Cu un toponim neaoş, cu peisaje irezistibil de încântătoare, aşteaptă „cuminte” turiştii. E vorba de satul Pociumbeni, Râşcani. Acesta se află la 202 de kilometri de Chişinău şi 22 de centrul raional.

Stâncile milenare, adevărate perle ale naturii, „îşi doresc” să fie escaladate. Canionul dintre Pociumbeni şi Pociumbăuţi atinge o lăţime de peste 700 de metri, cu înălţimi de până la 65 de metri.

Cuprins în trei părţi de stânci, vegheat de pădure într-una, satul Pociumbeni are un vino-ncoace. Şi nici nu poate fi altfel. Locuitorii de aici ştiu că nimeni alţii să păstreze tradiţiile şi obiceiurile. Ei, cu o doză de mândrie, vorbesc despre ceea ce merită de văzut la Pociumbeni.

Unul din săteni mă îndeamnă să trec, în primul rând pe la biserică, o nestemată spirituală a Pociumbenilor. „Să vedeţi când e de frumoasă! Chiar dacă nu e mare, noi ţinem la ea. O altă biserică mai aleasă nu este!”, îmi spune cu exaltare „ghidul” meu.

La Pociumbeni am văzut ceva nemaiîntâlnit prin alte părţi, cel puţin de mine. Aici, chiar în centrul satului, se află un Monument numit „Crucea martirilor foametei 1946 – 1947”. Acesta a fost inaugurat la 30 aprilie 2006. Tot în centrul localităţii este şi cimitirul familiei poetului şi boierului basarabean Teodor Vârnav (1801 – 1868). De altfel, ilustra personalitate a şi scris despre satul Pociumbeni în „Istoria vieţii mele” (Autobiografie din 1845).

Foarte aproape un alt sat încântător – Druţă. Acesta ai impresia că îşi păstrează alura de odinioară, încă de pe atunci când îşi aveau moşii Nicolae Rosseti şi Ecaterina Ghica. Localitatea de pe malul râului Ciuhur e printre puţinele în care s-au mai păstrat fântânele cu cumpănă. Deşi, pentru unii, ar părea ceva demodat, anume arhaicul este cel care atrage la Druţă.

Ceea ce mai impresionează aici sunt stâncile milenare şi Ciuhurul, care curge alene. Reciful de lângă satul Druţă, deşi nu e unul mare, încântă. Acesta are o suprafaţă de 100 de hectare, o lungime de un kilometru de la Sud spre Est şi atinge înălţimi de peste 70 de metri.

La Druţă mai poate fi vizitată şi o veche biserică, din secolul al XIX-lea, cu hramul „Sfântul Nicolae”.

O cruce, imensă, de fier, stă de veghe la intrarea în Horodişte, Râşcani. E o chemare la rugă, dar şi o confirmare că oamenii locului ţin la credinţa străbună. „Braţele” crucii îţi îndreaptă privirea spre două porţi de rezistenţă – Ţiglăul şi Holmul, stânci încărcate de istorie.

Pietrele străvechi, precum o salbă de mărgele, înconjoară satul, iar Ciuhurul şerpuieşte pe alături.

Potrivit unor date, Horodişte există de prin secolul al XIII-lea. Alte surse menţionează secolul al XVII-lea (anul 1651). Cu toate astea, săpăturile areologice au arătat că pe aici au locuit oameni încă în epoca pietrei.

Locuitorii ţin mult la istoria satului. Astfel, acum aproape patru decenii, a fost fondat Muzeul Ţinutului Natal. Aici sunt piese adunate în timpul săpăturilor arheologice de pe Holm, din cimitirul turcesc, maxilare de animale acvatice mari, lemn pietrificat, dar şi obiecte de lucru şi cult. Cei care vin la muzeu mai pot vedea o cameră tipic ţărănească. Aici, există şi satul Horodişte în miniatură .

Turistul dornic de a poposi aici mai poate vizita şi Biserica, cu hramul Duminica Mare, care a fost sfinţită la 1914. Aici se află un giulgiu vechi, încă de la târnosirea sfântului locaş. Cele mai vechi icoane sunt: Acoperemântul Maicii Domnului, Sfânta Parascheva şi Sfântul Nicolae.

(VA URMA)

Sursa: Revista NATURA

Categorii:ALTFEL DE CĂLĂTORII, CĂLĂTORII ECO, TRADIȚII

Etichete:Ciuhur, Druta, Horodiste, peisaje, Pociumbauti, Pociumbeni, Rascani, sate, turism