Este o parte de ţară care îmi place la nebunie şi ori de câte ori apare ocazia sunt cu mâna la chipiu. Sunt convins că oricine a fost măcar o dată în Bucovina (judeţul Suceava, România) arde de nerăbdare să revină. Ţara Fagilor are acel ceva, uneori, greu de explicat prin cuvinte. Pentru că am intrat în perioada Sărbătorilor de Iarnă vă propun un traseu spiritual, pe care mi-aş dori foarte mult să-l urmaţi.

Oricine om care porneşte în Ţara de Sus e musai să ajungă la ctitoria de seamă a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt – Mănăstirea Putna.

Putna – Mănăstirea dragă a Marelui Ştefan, ctitorie numită de Mihai Eminescu – „Ierusalimul neamului românesc”.

Despre Mănăstirea Putna, dar şi despre alte perlele spirituale AICI.

Una de impresionantele mănăstiri din Ţara Fagilor este cea de la Voroneţ, renumită prin albastrul său. Mai multe AICI.

Urmează o mănăstire la fel de elegantă, plină de simboluri şi culori – Humor. Mănăstirea este amplasată într-un cadru rustic de poveste. AICI sunt mai multe detalii.

Pe traseul spiritual din Ţara Fagilor este şi Mănăstirea Moldoviţa, una din ctitoriile lui Petru Rareş. Vă îndemn să treceţi şi pe la Mănăstirea unde este Mărul de Aur. AICI sunt informaţii interesante.

Mănăstirea Suceviţa face parte din comorile spirituale pictate. Dincolo de un patrimoniu, aici sunt teme care trebuie cunoscute. Recunosc, deşi nu-mi pot explica, cele mai profunde trăiri le am la Mănăstirea Suceviţa. Despre acest sfânt locaş AICI.

Măreaţă şi frumoasă, veche şi plină de istorie, se înalţă între ziduri de cetate o altă încântătoare lavră. E vorba de Mănăstirea Dragomirna. Dacă cele patru mănăstiri despre care v-am vorbit anterior (Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Moldoviţa) impresionează prin frescele exterioare, atunci Mănăstirea Dragomirna uluieşte prin proporţiile sale neobişnuite.

Nu mai există în România o biserică atât de înaltă, în acelaşi timp foarte strâmtă. Biserica mare a Mănăstirii Dragomirna (hramul „Pogorârea Sfântului Duh”) are o înălţime de peste 40 de metri, lungimea – 35 metri, pe când lăţimea depăşeşte puţin peste nouă metri. Despre aceste proporţii ieşite din comun Nicolae Iorga scria: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște și e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”.

Şi pentru că veni vorba de Crimca (n.r. – Anastasie Crimca, Mitropolit al Moldovei) trebuie să vă spun că Mănăstirea Dragomirna este ctitoria aceste ilustre feţe bisericeşti. Mănăstirea Dragomirna apare în arealul spiritual românesc la 1602. Mai întâi (la 1602) e ridicată biserica mică a schitului, închinată Sfântului Ioan Evanghelistul şi Profeților Ilie si Enoch. Şapte ani mai târziu, cu ajutorul cancelarului Luca Stroici, Mitropolitul Anastasie Crimca ridică biserica mare.

Mănăstirea Dragomirna se află în comuna Mitocul Dragomirnei, la circa 12 km de centrul judeţean Suceava şi la 314 km de Chişinău (M14).

Mănăstirea despre care vă voi spune acum a stat secole la rând într-un con de umbră. A suferit cel mai mult pe timpul năvălirilor barbare. Din toate câte le-am citit, apoi văzând acest sfânt locaș, mi-am spus că este o minunea uitată. E vorba de Mănăstirea Râșca (județul Suceava), ctitorită de domnitorul Petru Rareș.

… Trec pe sub bolta joasă a unui turn-clopotniță, rămân cu ochii larg deschiși când văd frumoasa și încântătoarea biserică. E biserica lui Petru Rareș, ridicată la 1542. Biserica „Sfântul Nicolae” este una mică, mult mai mică decât altele ridicate de domnitorul Petru Rareș. Fresca exterioară, de altfel executată după moarte ctitorului (1552-1554) e plină de lumină și culori. Aici, la Râșca, impresionează două mari compoziții – Judecata de Apoi și Scara Sfântului Ioan Climax.

În interiorul bisericii ochii mi se opresc la icoanele vechi. Apoi, opresc în fața a două lespezi funerare – a doamnei Anastasia, mama lui Alexandru Lăpușneanu, și a Episcopului Macarie, primul stareț al Mănăstirii Râșca.

Istoria spune că Mănăstire Râșca a trecut prin multe urgii. Totodată, aceasta a fost una de rea faimă, or prin secolul al XVIII-lea, aici a funcționat o închisoare pentru călugării vagabonzi. Plus la asta, după 1800, Mănăstirea Râșca a fost și închisoare politică. Se spune că la 1844, domnitorul Mihail Sturza îl surghiunește pe istoricul Mihail Kogălniceanu. Acesta a stat închis mai bine de șase luni în turnul clopotniței.

Mănăstirea Râșca se află pe valea râului cu același nume, în comuna Râșca, județul Suceava. Peste 40 de km despart Mănăstirea Râșca de centrul județean (DN2/E85) și alți aproape 275 de km de Chișinău.

Despre această mănăstire nu ştiam absolut nimic. Prima dată am aflat de existenţa ei de la preotul Viorel Cojocaru de la Biserica „Sfinţii Apostol Petru şi Pavel” din Chişinău, care a şi organizat un popas spiritual la acest sfânt locaş. Se află în judeţul Suceava şi e de o frumuseţe aparte. E vorba de Mănăstirea Cămârzani din satul cu acelaşi nume (comuna Vadu Moldovei).

Mănăstirea se află la o distanţă de 260 km de Chişinău, la şapte kilometri de Fălticeni şi la peste 40 km de Suceava. Sculptura şi pictura te fac să le admiri, te copleşesc prin forme şi culori, prin viziuni şi semnificaţii. Toate lucrările de aici pornesc dintr-o mare şi de nestăvilit credinţă şi toate au în ele rugăciunile şi sufletele măicuţelor de la Mănăstirea Cămârzani.

Deşi nu are o istorie prea veche, Mănăstirea Cămârzani cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” atrage pelerinii dornici de linişte şi rugăciune profundă. Maica de la pangar îmi spune că pe timpuri, de prin 1863, aici funcţiona o biserică, ridicată de boierul Emanoil Morţun. În sfântul locaş se închinau doar membrii familiei boiereşti. În 1947, biserica lui Emanoil Morţun devine schit, apoi e transformat în sfânt locaş de mir.

Acum mai bine de două decenii (1992), vechiul schit devine mănăstiri de maici. Alături de biserica ctitorită de boierul Morţun este ridicat un paraclis închinat Sfântului Mina. Apoi, în anul 2000, începe zidirea unei noi biserici în stil tradiţional moldovenesc.

Mănăstirea Cămârzani nu e doar un centru de spiritualitate, dar şi unul de cultură românească. În muzeul de aici sunt impresionante colecţii arheologice, etnografice, meşteşugăreşti etc. Totodată, pot fi admirate o mulţime de icoane pe lemn, cărţi şi veşminte liturgice, precum şi obiecte de cult.

Acest sfânt locaș e o continuitate a ceea ce a fost în apropiere de Bogdănești, județul Suceava, acum mai bine de șase secole. Mănăstirea de astăzi amintește de ctitoria de odinioară a domnitorului Bogdan Vodă, întemeietorul Țării Moldovei. Cu șase secole jumătate în urmă în arealul spiritual apare schitul Bogdănești sau Bogoslovul, care era folosit drept biserică domnească.

Preotul Gheorghe Loghinoia spune că era în anul 1363 când Bogdan Voievod hotărăște să ridice un sfânt locaș de lemn. Acesta a rezistat aproape un secol jumătate, apoi, la 1510, e ștearsă de pe fața pământului de tătari. În scurt timp reușește să reînvie, datorită lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Însă, nu pentru mult timp, doar pentru trei decenii. Or, la 1542, domnitorul Petru Rareș va strămuta vechiul sfânt locaș și va întemeia Mănăstirea Râșca.

Potrivit documentelor, viața monahală nu s-a oprit subit la ctitoria lui Bogdan Voievod, doar că a fost una sporadică. Ultimele informații se pierd în negura vremurilor. Părintele Loghinoaia, cel care slujește la actuala Mănăstire Bogdănești, spune că nu prea există multe informații, dar faptul că aici a fost una din primele ctitorii voievodale din Țara Moldovei e o pagină importantă din istoria neamului.

Acum aproape două decenii, la 1994, Mănăstirea Bogdănești reintră în circuitul spiritual. Pe lângă impunătoarea biserică este și un monument dedicat lui Bogdan Voievod, un turn-clopotniță, Aşezământul Creştin Filantropic „Acoperământul Maicii Domnului”etc. Cei mai mulţi pelerini vin aici de Sfântul Ilie (20 iulie,stil nou), când Mănăstirea Bogdăneşti îşi sărbătoreşte hramul, dar şi de Naşterea Maicii Domnului (opt septembrie, stil nou), de cel de-al doilea hram al aşezământului monahal.

În inima Sucevei, pe strada Ioan Vodă cel Cumplit, se află Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Acest sfânt locaș are o istorie de aproape cinci secole și impresionează prin măreția arhitecturală, pictura interioară și fresca exterioară. Totodată, dacă nu chiar în primul rând, Mănăstirea atrage prin faptul că aici se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

De mai bine de șase secole acest sfânt face minuni cu cei și pentru cei care se roagă cu dragoste și tărie. Sfântul Ioan a fost martirizat la Cetatea Albă, la 1332, pentru că nu a dorit să se lase de adevărata credință. Peste șapte decenii (1402) moaștele acestuia au fost aduse la Suceava de către domnitorul Alexandru cel Bun. Mai întâi moaștele Sfântului Ioan au fost așezate la Biserica Mirăuți din apropierea cetății. Apoi, la 1589, acestea au ajuns la Catedrala Mitropolitană din Suceava.

De altfel, acest sfânt locaș a fost ridicat de doi domnitori. Zidirea ei a început al 1514, pe timpul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, și terminată la 1522 de Ștefăniță Vodă, fiul lui Bogdan.

Pictura a fost făcută la 1534, pe timpul domniei lui Petru Rareș. Acum două decenii (1993), Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șase biserici pictate din Bucovina.

Turnul-clopotniță a fost ridicat în anul 1589 de Voievodul Petru Șchiopul. Acum mai bine de un secol (1910) acestuia i s-au mai adăugat două etaje

Materialul a fost realizat cu suportul: ANAT-Moldova, Agenţia Turismului a Republicii Moldova, Voyage Center Philipsky Tour şi Fundaţia VASILIADA.

Categorii:LA MUNTE, Spiritualitate

Etichete:Bucovina, Dragomirna, Humor, Manastiri, Moldovita, Putna, Suceava, Sucevita, Voronet