#priNeamt trebuie să ajungi cu mintea, apoi cu pasul

Ajuns #priNeamt constat că totul este atât de feeric, încât am impresia că nu găsesc întotdeauna descrierea perfectă sau superlativul potrivit. Ştiu că ceea ce văd este mult mai mult decât istoria neamului şi geografia acestui pământ, e mai mult decât nişte ani, evenimente. Cred că a privi aceste frumuseţi doar cu ochiul nu înseamnă aproape nimic, măsura, importanţa, valoarea lor trebuie trecută, în primul rând, prin filiera sufletului. Orice pas înseamnă o nouă privelişte, orice pas înseamnă o nouă exaltare, o nouă, dar aceeaşi replică: „Extraordinar!”.

Călătoria #priNeamt e una despre care cred că o să vorbesc mult timp, am să le spun și altora cât de impresionant este acest județ din nord-estul României, câte locuri frumoase are și ce oameni nemaipomeniți sunt.

Ceahlăul, Cheile Bicazului, Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Cetatea Neamț – sunt doar o parte din perlele pe care le-am admirat la început de septembrie #priNeamt.

Povestea de #priNeamt începe cu Muntele Ceahlău. Ori de câte ori am admirat din depărtare Ceahlăul mi-am spus că e impunător, frumos, dar mereu mi-am pus întrebarea – Oare cum o fi acolo sus, acolo unde ești aproape-aproape de cer. A fost un vis, care a devenit realitate. Și asta datorită organizatorilor unui incredibil tur #priNeamt – Alex Filip și Toma Nicolau.

… După o afinată minunată și o cină pe cinste la Hotelul Bistrița din Durău, urma o noapte liniștită, or trebuia să fim plini de forțe pentru a doua zi când urma să ajungem pe Ceahlău.

Dimineața (opt septembrie) gazdele noastre de excepție ne-au dat apă și merinde și ne-au dorit cale ușoară. Din start intuiam că nu va fi ușor de ajuns pe Ceahlău, dar mi-am amintit o vorbă – oriunde vrei să pornești trebuie să ajungi cu mintea, apoi cu pasul. Ingredintele unei urcări reușite ar fi – dorință și forță.

IMG_2114

IMG_2124În Masivul Ceahlău sunt șapte trasee. Noi, adică cei peste 50 de bloggeri porniți #priNeamt, împreună cu rangerul Florin Sava am ales traseul Stațiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea – Poiana Săiușului – Cabana Dochia. Apropo, traseul este marcat cu o cruce roșie. Repet, nu e ușor! La mare încercare sunt puse picioarele și inima. Unele poțiuni sunt anevoioase. Pentru mine a fost mai greu de la început și după ce am trecut de Cascada Duruitoarea.

De altfel, Cascada Duruitoarea face un zgomot puternic, iar căderea de apă măsoară cam 25 de metri. Aici este și un loc de popas, cu mese și bănci.

  …S-a terminat greul. În cale „au sărit” afinele. Am savurat aroma și gustul lor, apoi am continuat spre Piatra Lăcrimată.

IMG_2182 IMG_2179

Aproape de tot e Cabana Dochia, situată la 1790 m altitudine. Aici am mâncat cu poftă de lup, mai ales renumitele plăcinte poale-n brâu.

IMG_2375

Apus ToacaApusul l-am prins pe Vârful Toaca. Norii au stricat din spectacol, dar oricum a fost ceva fascinant. De altfel, Vârful Toaca, are formă interesantă – piramidală și se află la altitudinea de 1904 metri, cu doar trei mai puțin decât cel mai mare vârf de pe Masivul Ceahlău – Ocolașul Mare (1907 m).

Ceahlăul e încărcat de o mulțime de legende, stâncile au și ele povești interesante, chiar dacă pe alocuri par bizare, mai ales pentru cei care nu ajuns pe muntele supranumit „Olimpul Moldovei”.

… O nouă zi, un răsărit splendid, un peisaj nebun de frumos. O dimineața de care îmi voi aminti de multe ori (sunt convins!).

De pe Ceahlău nu ai cum pleca decât împlinit că ai ajuns pe muntele sacru al strămoșilor (al dacilor), devenit mai târziu muntele sfânt al românilor.

IMG_2176 IMG_2213 IMG_2223 IMG_2227 IMG_2360 IMG_2369

Povestea mea continuă. A ta ar putea începe chiar acum #priNeamt.

Organizator: Eventur Bucharest

Powered by Petrom Romania.

Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru TurismConsiliul Județean Neamț, Primăria Piatra NeamțHotel Bistrița din DurăuBlue Air și Autoboca Rent-a-car.



Categorii:LA MUNTE

Etichete:, , , , , ,

2 răspunsuri

  1. Acesta este judetul meu minunat cu munte copilariei mele, legendele transmise prin viu grai au facut muntele unul plin de mistere…….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Țărăncuța Veselă

Bine-ai venit la mine-n sat!

Gânduri Despletite

Viață, cum te-aș încânta, să rămân mereu așa... (Simion Ghimpu)

diabuga.wordpress.com/

www.diabugadesign.ro

Fotografie, viata si frumos

Claudia Sofron blog

%d blogeri au apreciat: