Oră târzie. Un grup de pelerini din Basarabia bate la imensa poartă a Mănăstirii Govora. Liniştea este ruptă de lătratul unui câine, apoi de vocea domoală şi dulce a unei măicuţe. Ne deschide poarta şi ne spune: „Doamne ajută!”. După ce mai schimbăm câteva vorbe, maica (am aflat mai târziu că e stareţa), observând că suntem obosiţi după o zi de hălăduire pe la mai multe mănăstiri, deschide uşile odăiţelor unde urma să ne odihnim. Aţi dormit în cetate!, îmi spune maica Heruvima.

După ce admir frumuseţile din jur, mai „fur” imagini cu aparatul de fotografiat, în faţa bisericii, alături de ceilalţi pelerini, ascult vorbele stareţei. Nu ne oboseşte cu date istorice, ci cu lucruri care crede ea că sunt mai aproape de sufletul fiecărui creştin. Apoi, ne îndeamnă să ne îndreptăm ochii spre uşa de la intrarea în biserică. E o icoană ce uluieşte, apoi te provoacă să-ţi pui o mulţime de întrebări. Aceasta o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi şi Sfântul Acoperemânt.

Maica Heruvima afirmă că o astfel de icoană este unică în spaţiul românesc, dar şi în lume, de asta se simte datoare să explice de unde până unde s-a ajuns ca Fecioarei să i se adauge şi aripi. Potrivit ei, icoana este de prin anii 1700, pictată de zugravii şcolii brâncoveneşti de la Horezu. „Aveau multă credinţă şi cunoşteau foarte bine Sfântă Scriptură, astfel au putut realiza o asemenea bijuterie ortodoxă”, zice stareţa. Călugăriţa afirmă că în Biblie doar într-un singur text se vorbeşte de aripile Fecioarei. „Maicii Domnului i se dau aripile marelui vultur, ia pruncul şi zboară din faţa balaurului în pustie, pentru un timp”, scrie Evanghelistul Ioan în capitolul 12 din Apocalipsă. Motivul Acoperemântului Maicii Domnului apare mult mai târziu, prin secolul al XVII-lea, însă tot zugravii de la Horezu au fost cei care l-au preluat în pictura religioasă.

Potrivit tradiţiei, Mănăstirea Govora apare în arealul spiritual al Ţării Româneşti printre primele, fiind ridicată în secolele XIV şi XV, sub domnia lui Vlad Dracul. Totuşi, nu se ştie când a fost pusă crucea pentru sfinţirea sfântului locaş. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare, iar între 1492 – 1496 este refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Mănăstirea, la acele vremuri, ajunge să fie una din cele mai bogate şi un locaş de închinăciune cu cei mai mulţi monahi cărturari. Pe timpul domniei lui Matei Basarab, la Govora funcţiona şi o tipografie, la care printre multe volume a fost tipărită şi prima carte de legi în limba română – „Pravila cea mică”, în anul 1640.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, care poate fi admirată şi astăzi este de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. Domnitorul, prin stareţul de atunci a renovat şi completat ansamblul monahal. Până în 1959, la Mănăstirea Govora s-au nevoit monahi, iar de atunci şi până în prezent aici vieţuiesc maici.

Mănăstirea Govora se află în judeţul Vâlcea, comuna Mihăieşti, la o distanţă de şase kilometri de Băile Govora şi la 18 de Râmnicu Vâlcea. Chişinăul se află la circa 600 de km de Mănăstirea Govora.

Rămânem în acelaşi areal spiritual – mănăstirile vâlcene. Acolo unde ai impresia că ai putea să atingi cerul cu mâna, iar vulturii mai că ţi-ar mânca din palmă, pe Muntele Căpăţânii, la altitudinea de 840 de metri, stă de veghe Mănăstirea Arnota (de maici). Drumul spre ea e unul pieziş, cu fel de fel de bifurcaţii şi nici pomină de indicatoare. Noroc de GPS, că de altfel precis am fi hălăduit ore bune pe căile încurcate. De altfel, de la Chişinău până la Mănăstirea Arnota sunt peste 620 de kilometri, iar din Râmnicu Vâlcea (reşedinţă de judeţ) – cam 40 de km.

Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la Arnota este ctitoria de seamă a lui Matei Basarab. Aici, în vechea biserică, se află şi cripta Domnitorului Ţării Româneşti (între 1632 şi 1654). Sfântul locaş, de la ctitorie şi până acum, e considerat unul din cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din spaţiul românesc.

Ctitorie voievodală, încadrată într-un peisaj natural deosebit, îşi are pornirile în 1633, când Matei Vodă a şi început ridicarea faimosului locaş sfânt de pe Muntele Căpăţânii. Legenda spune că Domnitorul, după o luptă cu turcii, în care nu a câştigat, fiind urmărit de aceştia, a ajuns pe creasta muntelui. Însă, negăsind scăpare şi-a schimbat hainele cu un arnăut, care a şi fost omorât de ieniceri.

Întru amintirea arnăutului care i-a salvat viaţa, dar şi întru mărirea Celui de Sus şi a Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil, ocrotitorii săi, a ridicat din 1633 până în 1636 Mănăstirea Arnota. Matei Basarab a zidit nu doar biserica, dar şi clopotniţa şi chiliile pentru călugări. Specialiştii care au efectuat săpături nu exclud că Domnitorul a construit sfântul locaş pe locul altuia mult mai vechi.

La 1705 – 1706, Sfântul Constantin Brâncoveanu a renovat biserica, i-a adăugat pridvorul cu turlă, pe care l-a şi pictat (pictura, însă, nu a rezistat în timp). Totodată, a schimbat uşile prin altele din lemn de castan. Pentru că a fost afectat de cutremurul de la 1838, întregul complex monastic este restaurat între 1852-1856, la dispoziţia Domnitorului Barbu Ştirbei. Peste aproape opt decenii sunt executate ale lucrări de renovare.

Şi pentru că am amintit de domnitorul Constantin Brâncoveanu vă voi spune despre o perlă spirituală cu pecete domnească – o impresionantă şi impunătoare mănăstire vâlceană. Este vorba de ctitoria de seamă a domnitorului Constantin Brâncoveanu – Mănăstirea Hurezi, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.  Sfântul locaş se află la peste 600 de kilometri distanţă de Chişinău, la 50 km de Râmnicu-Vâlcea, pe Drumul Naţional DN 67, în judeţul Vâlcea.

Cel mai mare ansamblu monahal din România – Mănăstirea Hurezi – îşi are pornirea la 1690. Denumirea provine de la huhurezi (păsări nocturne, asemănătoare cu bufniţele). Se spune că meşterii tocmiţi de Sfântul Constantin Brâncoveanu au construit Mănăstirea pe timp de noapte, ca nu cumva turcii să vadă că este zidit un nou locaş. Astfel, în orele nocturne se făceau auziţi doar huhurezii.

Biserica mare cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” fost târnosită la 1693 de Naşterea Maicii Domnului (opt septembrie, stil nou). Lucrările de construcţie ale întregului complex, însă, s-au terminat la 1697.

În biserica mare se află mai multe morminte. Unul dintre ele, lucrat din marmură şi placă sculptată, a fost pregătit pentru Constantin Brâncoveanu, doar că din cauza turcilor, domnitorul nu a fost înhumat aici. Se spune că Brâncoveanu a fost înmormântat pe ascuns la Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Bucureşti.

În afară de biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” sunt deschise uşile la alte trei sfinte lăcaşuri – Biserica Bolniţa (1696), ctitorită de Doamna Maria, soţia Sfântului Constantin Brâncoveanu; schitul „Sfinţilor Apostoli” (1698) şi schitul „Sfântul Ştefan”, construit la 1703 de Sfântul Ştefan Brâncoveanu, fiul cel mai mare al domnitorului. Până la 1872 la Mănăstirea Hurezi s-au nevoit monahi, iar de mai bine de 140 de ani aici vieţuiesc maici.

La Mănăstirea Hurezi impresionează şi biblioteca rămasă încă din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Aici sunt peste patru mii de volume, toate de o mare valoare, fie că e vorba de cărţi laice, fie că sunt din cele cu tematică religioasă

Mănăstirea Hurezi a atras mereu vizitatori. Mai mulţi străini au remarcat că aceasta este cea mai frumoasă şi deosebită lavră a României.

În viitorul apropiat vă voi spune despre călătoria de suflet la alte perle spirituale cu pecete domnească.

Despre alte perle cu pecete domnească AICI.

Categorii:Spiritualitate

Etichete:Arnota, biserici, Constantin Brancoveanu, Govora, Hurezi, Maica Domnului, Maica Domnului cu aripi, Manastiri, Matei Basarab, pelerinaj, Radu cel Mare, Vlad Dracul