Spre perlele spirituale cu pecete domnească (II)

Bucovina frumoasaDe Țara Fagilor te îndrăgostești, de ea ți-e dor atunci când ești în căutarea a ceva frumos, deosebit. Locuri de poveste și oameni care știu să-ți vorbească dulce și cald… despre tot. Fiecare bucovinean are o poveste, fie că e una veche cu domnitori și boieri, auzită de la moși și strămoși, fie că e una mai nouă, inventată, în care eroi sunt primari sau președinți de țară. Toți, adică toți cu cei cu care am discutat eu, nu au uitat, însă, să vorbească despre perlele spirituale. Ele sunt coroana de minuni, ele sunt parte de istorie şi trăire… 

Ţara de Sus, Moldova de Nord, Bucovina sau Ţara Fagilor, astfel i se spune acestei părţi de românime, parte care, cu certitudine, are cele mai de seamă biserici şi mănăstiri.

Pictate cu migală, cu nuanţe deosebite, cu teme care te pun pe gânduri, lavrele de seamă ale Ţării Fagilor sunt asediate zilnic de sute, uneori chiar de mii de pelerini. Cei care le vizitează rămân uluiţi de frumuseţea arhitecturală, cadrul natural în care se află, dar mai ales de frescele exterioare.

VoronetFac popas la una din perlele spirituale cu pecete domnească – Mănăstirea Voroneţ (de maici). Aceasta, chiar dacă nu este una impunătoare, aceasta e căutată de o mulţime de pelerini. Şi asta pentru că e renumită prin încântătorul albastru de Voroneţ, dar şi pentru că e supranumită „Capela Sixtină a Orientului”.

Considerată una din ctitoriile de seamă ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Voroneţ a fost zidită la 1488, într-un timp record – în doar trei luni şi trei săptămâni. Se zice că înainte de biserica de piatra a fost una de lemn, care, potrivit unor estimări, era din anul 1450. Însă, arheologii suceveni, în urma săpăturilor, au constat că pe locul actualei mănăstiri ar fi existat un aşezământ monastic încă prin 1400-1410, în anii domniei lui Alexandru cel Bun.

Deşi are o vechime de peste cinci secole, Mănăstirea Voroneţ este printre puţinele din Bucovina care-şi mai păstrează arhitectura de odinioară. Totodată, la veche lavră poate fi admirată pictura interioară (în naos şi altar), care e încă de pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La fel de curios este faptul că se mai păstrează pictura exterioară, făcută în timpul domniei lui Petru Rareş.

Una din cele mai impresionante fresce exterioare ale Mănăstirii Voroneţ este „Judecata de Apoi”, apreciată la cel mai înalt nivel de specialiştii tuturor timpurilor.

În biserica Mănăstirii Voroneţ se află două morminte – al lui Daniil Sihastru şi al Mitropolitului Grigore Roşca.

Călătoria mea spirituală continuă. După ce admir peisajele pline de farmec ajung la Mănăstirea cu „Mărul de Aur”, una care face parte din şirul de nestemate spirituale ale Ţării de Sus. E vorba de Mănăstirea Moldoviţa.

MoldovitaIstoria sfântului locaș se pierde în negura vremurilor. Unele documente vorbesc despre o așezarea monahală încă de pe timpul domniei Mușatinilor. Acum mai bine de șase secole, între 1402 și 1410, pe când voievod era Alexandru cel Bun, a fost ridicată prima biserică de piatră. Apoi, pe la sfârșitul secolului al XV-lea, din cauză unor alunecări de teren, sfântul locaș s-a prăbușit.

La 1532, domnitorul Petru Rareș zidește o nouă biserică, la 500 metri distanță de fosta. Împrejmuită de ziduri, aceasta poate fi admirată și astăzi, impresionând prin arhitectura și pictura exterioară (realizată la 1537). Potrivit specialiștilor, arhitectura sfântului locaș îmbină armonios elemente de artă bizantină și gotică.

Mănăstirea Moldovița, inclusă alături de alte sfinte locașuri din Bucovina în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru pictura interioară, dar și cea exterioară, a mai obținut acum aproape trei decenii premiul „Mărul de Aur” (1975), acordat de Federația Internațională a Ziariștilor. Culoarea predominantă a frescei exterioare este galbenul.

Manastirea SucevitaRămân în spaţiul plin de rugăciuni şi culori. Sunt la poartă unei lavre renumite – Mănăstirea Suceviţa.  Aflu de la una din măicuţe că sfântul locaş are mai bine de patru secole de dăinuire spirituală. Aceasta a fost ctitorită la 1582 a familiilor Movileştilor (mari boieri, cărturari, domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII).

Potrivit specialiştilor, arhitectura locaşului, care, de altfel, este una deosebită, îmbină armonios elemente de artă bizantină şi gotică, adăugând şi caracteristici definitorii pentru bisericile de lemn din Moldova. Mai puţin cunoscut decât renumitul „albastru de Voroneţ”, dar la fel de impresionant şi plin de semnificaţii este şi „verdele” de Suceviţa, care face şi mai plină de sens frumoasa frescă exterioară. Cercetătorul francez Paul Henry avea să zică despre picturile murale exterioare de la Suceviţa că sunt „testamentul artei moldoveneşti”.

Cei care ajung la Mănăstirea Suceviţa rămân ore bune în faţa frescei exterioare, pentru a înţelege mesajele, unele cu un sens destul de profund. Cei mai mulţi, însă, opresc, la vestita „Scara virtuţilor”.

Ioan cel Nou de la SuceavaCălătoria spirituală prin mereu fascinanta Bucovină continuă. De data aceasta popasul e în inima Sucevei, pe strada Ioan Vodă cel Cumplit, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Acest sfânt locaș are o istorie de aproape cinci secole și impresionează prin măreția arhitecturală, pictura interioară și fresca exterioară. Totodată, dacă nu chiar în primul rând, Mănăstirea atrage prin faptul că aici se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

De mai bine de șase secole acest sfânt face minuni cu cei și pentru cei care se roagă cu dragoste și tărie. Sfântul Ioan a fost martirizat la Cetatea Albă, la 1332, pentru că nu a dorit să se lase de adevărata credință. Peste șapte decenii (1402) moaștele acestuia au fost aduse la Suceava de către domnitorul Alexandru cel Bun. Mai întâi moaștele Sfântului Ioan au fost așezate la Biserica Mirăuți, din apropierea cetății. Apoi, la 1589, acestea au ajuns la Catedrala Mitropolitană din Suceava.

De altfel, acest sfânt locaș a fost ridicat de doi domnitori. Zidirea ei a început al 1514, pe timpul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, și terminată la 1522 de Ștefăniță Vodă, fiul lui Bogdan.

Pictura a fost făcută la 1534, pe timpul domniei lui Petru Rareș. Acum două decenii (1993), Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici pictate din Moldova de Nord.

Turnul-clopontiță a fost ridicat în anul 1589 de Voievodul Petru Șchiopul. Acum mai bine de un secol (1910) acestuia i s-au mai adăugat două etaje.

Ajuns în Ţara de Sus nu ai cum să nu îndrăgești partea de românime cu cele mai multe și mai frumoase porți spre Cer. Rămân în acest areal spiritual pentru a vă spune şi dvs. cât de încântătoarea sunt cetăţile de spirit cu pecete domnească.

(va urma)

Despre alte perle spirituale cu pecete domnească AICI.

Bucovina



Categorii:Spiritualitate

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Partea de ţară de care mereu mi-e dor | Eu, călătorul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Țărăncuța Veselă

Bine-ai venit la mine-n sat!

Gânduri Despletite

Viață, cum te-aș încânta, să rămân mereu așa... (Simion Ghimpu)

diabuga.wordpress.com/

www.diabugadesign.ro

Fotografie, viata si frumos

Claudia Sofron blog

%d blogeri au apreciat: