Cântă cucul. Amintiri din Bucovina furată

Picture 127Apa Prutului e învolburată, iar Cernăuţul e trist. Poate că atunci când ne referim la acest oraş, noi, basarabenii, înclinăm spre patetism? Poate că vedem realităţile citadelei româneşti de odinioară prea sumbre? Însă, este cert că sufletul niciodată nu poate să ne mintă. Aici, la Cernăuţi, în inima Bucovinei, parcă mai mult dor neadăvărurile, mutilările istoriei.  Şi: „Numai umbra spinului/ La uşa creştinului” din „Doina” lui Eminescu sună oarecum tare durut şi, atunci când o rostesc, românilor din Bucovina furată li se opreşte un nod în gât. Lacrimile lor uitate mai pot fi şterse cu o tristă conjugare a verbelor la trecut. Cernăuţul a fost odinioară oraşul cu cele mai de seamă instituţii de spiritualitate şi cultură din spaţiul românesc. Licee de prestigiu, şcoli teologice de înaltă calitate, catedrale impunătoare, biblioteci imense, universităţi de renume, personalităţi notorii etc. – toate erau în inima Bucovinei, toate respirau româneşte. Autorităţile ucrainene „au avut grijă” ca pe parcursul anilor să înăbuşe suflul de românitate. La Cernăuţi au mai rămas câţiva intelectuali care trăiesc şi ard întru ideea naţională, care mai speră că poate într-o bună zi se va repeta actul plauzibil de la 28 noiembrie 1918, când Bucovina s-a unit cu Patria-mamă. Uneori, românilor din Bucovina ucraineană le este greu să combată elucubraţiile la adresa fiinţei neamului. Alteori, chiar şi argumentele forte nu sunt o certitudine pentru administraţie. Guvernanţii de la Kiev anunţă sus şi tare că au politici foarte bune ce se referă la minorităţile naţionale, inclusiv românii, dar, de fapt, continuă politica aberantă a URSS-ului de a distruge tot, de a flasifica, de a demoraliza. Şi dacă pe timpuri drept sperietoare erau folosite deportările şi răfuielile fizice, astăzi este urmărită o anchilozare cultural-spirituală. De aceea, s-ar cuveni să amintim despre locurile Bucovinei dragi, care amintesc de românime.

Astăzi, când vorbim despre Ţara Fagilor, partea de neam luată cu japca, cu certitudine putem reveni la poezia lui Eminescu – „La Bucovina”. „Mână doru-i tainic colo, înspre tine,/ Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,/ Inima mi-i grea;/ Astfel totdeauna, când gândesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine,/ Bucovina mea!

Tot ce a fost românesc aici, încetul cu încetul, intră într-un con de umbră, într-o tragică şi parcă misteriaosă învăluire a prafului istoriei.

Am fost de nenumărate ori la Cernăuţi şi de fiecare dată l-am găsit altfel. Uneori trist şi boem mi se părea, alteori plin de poveri cotidiene şi de praful istoriei. Bătrânul oraş de pe Prut mereu însă ne întinde provocări de a mai căuta dacă a rămas ceva românesc în el.  Şi acel ceva, oricât de mic, de neînsemnat, de fără de valoare pentru cei care s-au trezit peste noapte stăpâni, face ca inima românului să tresalte. E adevărat că multe din vestigiile româneşti au fost „adoptate” de ucraineni şi doar ghizii cumsecade, puţini, de altfel, la Cernăuţi, spun lucrurilor pe nume. De fapt, autorităţile locale, dar cred că şi cele centrale, nu vor să înţeleagă că oraşul este admirat de multă lume datorită suflului istoric de pe timpurile când localitatea era fie sub stăpânire austriacă, fie sub stăpânire românească. Sovieticii nu au oferit nimic interesant şi frumos. Peisajul din Cernăuţul de la 1940 e unul monoton, unul în care lipseşte gustul rafinat şi se observă cu câtă stângăcie a fost promovată uniformitatea. Clădirile de pe timpurile sovieticilor arată  mult mai „bătrâne” decât cele de până la 1940. Edificiile istorice au o activitate „prodigioasă” doar începând  cu aşa-zisa eliberare. Unii mint de îngheaţă apele. Toată vorba lor, atunci când se referă la o stradă, un edificiu cultural, o biserică începe cu 1940. Fără pic de scrupule dau o palmă, mai ales!!!, românilor. La Cernăuţi există denumiri de străzi care într-un fel sau altul umilesc pe cei care simt şi trăiesc româneşte. Unii au avut tupeul să traducă până şi numele domnitorului Alexandru cel Bun în Olexandr Dobrii. Bine că  măcar înţeleg că Cernăuţul a pornit acum mai bine de şase sute de ani de la un domnitor moldovean. La cât de abili sunt în ale făcăturilor istorice nu m-ar fi mirat dacă ar fi scris că oraşul a apărut pe hartă datorită lui Taras Bulba…

Locul Marii Uniri

Picture 132Ucraineni vorbesc cu mare mândrie de splendoarea arhitecturală a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych”, uitând sau chiar sfidând cu neruşinare că de fapt alta a fost şi ar fi trebuit să fie menirea celor trei clădiri deosebite. Pentru românii bucovineni, acesta e un loc al tristeţii, un loc în care o realitate a devenit peste ani doar un vis – unirea cu Patria-mamă. Doar la Catedra de filologie română a-i putea să afli unele amănunte adevărate despre cel mai impunător ansamblu arhitectonic de la Cernăuţi, or ghizii ucraineni, în cazul în care nu le  spui de unde eşti, vin cu povestea lor naivă, una pe care uşor o poţi chiar ironiza dacă ştii diverse aspecte ale istoriei.

Pe timpuri, aici a fost Reşedinţa Mitropolitană, cea mai deosebită şi mai grandioasă din punct de vedere arhitectonic din estul Europei, care, potrivit istoricilor, este ridicată pe terenul fostului Palat Episcopal, înălţat la 1785, după mutarea scaunului episcopal de la Cernăuţi – şi care, fiind construit din lemn a rezistat doar vreo cinci ani.

Arhitectura Reşedinţei Mitropolitane o semnează cehul Josef Glavka. În dreapta, de la intrarea pe poarta centrală se află o clădire cu un etaj, având în mijloc un turn cu ceas.  Potrivit unor informaţii, această clădire se numea “Mănăstirea”, aici locuia clerul monahal al Catedralei. După Unire şi până la 1940 au funcţionat: o şcoală de cântăreţi bisericeşti, fabrica de lumânări a Eparhiei şi Muzeul Arhidiecizan de artă religioasă a Bucovinei. Alte surse menţionează şi existenţa unei şcoli de pictură de icoane.

La stânga, de la intrarea pe poarta centrală, poate fi admirată clădirea fostei facultăţi de Teologie şi biserica facultăţii, numită în trecut „Biserica seminarială”, închinată Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur.

În perioada comunistă sfântul lăcaş a fost închis, iar astăzi se mai păstrează doar iconostasul şi pictura murală, realizată în tehnica tempera. Potrivit istoricului Laurenţiu Dragomir, obiectele de valoare din interioarul acesteia au fost distruse imediat după venirea armatei roşii.

Între cele două edificii se află Palatul Mitropolitan cu una din cele mai importante săli pentru românii din Bucovina – Sala Sinodală. Aici, la 28 noiembrie 1918, s-a întrunit Congresul General al Bucovinei care a votat unirea cu Ţara-mamă. Proclamaţia a fost citită de cel mai ilustru patriot – Iancu Flondor. La 31 decembrie 1918 a şi apărut Decretul-Lege cu referire la Unirea Bucovinei – „Bucovina, în cuprinsul graniţelor sale istorice, este şi rămâne de-a pururea unită cu Regatul României”.

Până la 1940, pe peretele de la intrarea în Sala Sinodală era o placă ce amintea de acest eveniment.

Sala era pardosită cu marmură, astăzi e cu parchet ieftin, avea numeroase fresce aurite, care reprezentau istoria bisericii universale, dar şi a românilor, după 1940, Palatul fiind transformat în cazarmă, acestea au fost distruse.

Picture 128

Biserica furată

Picture 001

Un alt loc sfânt al românilor peste care autorităţile ucrainene au trecut cu tăvălugul istoriei este Catedrala cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a cărei piatră de temelie a fost sfinţită la 3 iulie 1844, iar la 15 august 1844 împăratul Austriei a aprobat alocarea mijloacelor băneşti din Fondul Religionar greco-oriental pentru conctrucţia sfântului lăcaş. Ideea edificării lui aparţine unui înflăcarat patriot român – Eugenie Hacman, drept bază a fost luat proiectul Catedralei „Sfântul Isaac” din Sankt-Petersburg.  La ridicarea sfântului lăcaş au participat meşteri de la Cernăuţi, iar materialele de construcţie au fost produse sau dobândite în Bucovina.  La 4 iulie 1864, Episcopul Eugenie Hacman, în prezenţa unui sobor de preoţi, a sfinţit noua Catedrală. Din 1892 şi până în 1896, în timpul păstoriei distinsului Mitropolit Slivestru Morariu-Andrievici, lăcaşul a fost pictat în întregime de către artistul plastic austriac Carol Jobst şi un grup de discipoli de-ai săi. Înfrumuseţată cu trei mari cupole şi două turnuri-clopotniţe în partea faţadei, Catedrala devine un exemplu ideal al clasicismului european târziu în arhitectură.

Faţada bisericii e realizată cu gust deosebit: o uşa uriaşă, deasupra ei – icoana Pogorârea Sfântului Duh cu inscripţia „A.D. 1844”. Şi a mai existat o inscripţie – „Unu-i în trei ipostasuri Dumnezeu”, dar ucrainenii au şters urmele de ctitorie românească.

La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” este cel mai impunător număr de feţe bisericeşti din Bucovina – 15 preoţi.

Aici, uneori, cele Şapte Taine sunt oficiate în limba română, în rest slujbele sunt în ucraineană şi slavonă.

Cea mai importantă piesă a Catedralei este catapeteasma. De-asupra Porţilor Împărăteşti se află o copie autorizată a Icoanei Maicii Domnului de la Pociaev. Altarul este împodobit cu o icoană mare care înfăţişează Cea de-a doua venire a lui Iisus şi Icoana Învierii.

Cele mai de preţ atribute sacre ale Catedralei sunt: racla cu o parte din moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara; o Cruce de stejar, sfinţită în Biserica Învierii de la Ierusalim cu o părticiă din copacul dătător de viaţă şi o icoană a Maicii Domnului, adusă din Cipru de IPS Onufrie, Mitropolit de Cernăuţi şi Bucovina.

Se spune că aici s-au rugat pe timpuri: Sfântul Ioan-Iacov Românul-Hozevitul şi Sfântul Cucşa Noul Propovăduitor.

Acest lăcaş a fost închis după 1944, sovieticii l-au transofrmat în depozit de fel de fel de obiecte, iar mai târziu în galerie de artă.  Acum 23 de ani, sfântul lăcaş revine la menirea sa de altădată, în 1991 este trecut în jurisdicţia Bisericii Autocefale ucrainene.

Slujbe în limba română

???????????????????????????????Vizitarea Cimitirului de la Cernăuţi, acolo unde se află mormintele unor mari înaintaşi ai românilor, este un moment foarte emoţionant. Primul monument funerar de care mă apropii este al unei familii de renumiţi profesori universitari: Ion, Radu şi Mihai Sbiera. De altfel, Radu Sbiera a fost şi primar de Cernăuţi. „Vecin” le este Aron Pumnul, profesor de limba şi literatura română la gimnaziul din Cernăuţi. În Panteonul românesc se mai află mormintele lui: Dionisie Bejan – consilier consistorial; Eudoxiu Hurmuzachi – istoric şi politician etc. Totodată, poate fi observată cu uşurinţa cripta impunătoare a familiei Onciul. De pe monument aflăm că Ilarion Onciul a fost Consilier la Curtea de Apel, deputat în Dieta Bucovinei, iar Dimitrie Onciul, un nume mult mai cunoscut printre români, a fost profesor universitar, Preşedinte al Academiei Române, director general al Arhivelor statului. Acestea sunt doar câteva din mormintele de pe care se mai poate desluşi ceva, de ele mai au grijă câţiva români. Sunt multe, însă, lăsate de izbelişte. Unele monumente, cruci nu mai au inscripţii, fiind măcinate de timp, iar de pe altele au fost scrijelite. Autorităţile ştiu că acolo sunt îngropaţi români, dar pentru că nu au fost identificate cui aparţin mormintele, chita lor!, vor îngropa „eliberatori” deasupra…

??????????????????????????????? IMG_2657 IMG_2649 - Copy ???????????????????????????????

Aici, la Cimitirul Central de la Cernăuţi este şi Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil”. În subsolul acesteia se află  cripta mitropoliţilor şi episcopilor Bucovinei – Teofil, Teoctist, Silvestru, Visarion şi Vladimir. Biserica datează cu anul 1881 şi a fost construită de Mitropolitul Silvestru Moraru.

Deşi e considerat un locaş sfânt al românilor, parohul Cristofor Gabor ne spune că aici vin vorbitori şi de alte limbi. Preotul, originar de prin părţile locului, de la Marşeniţa, raionul  Noua Suliţă, cu studii făcute la Mănăstirea Neamţ, oficiază slujbele în limbile română şi slavonă. „Românii din parohie sunt foarte uniţi, au o mare dragoste faţă de biserica noastră. Ne ajută, ne sprijină în tot ceea ce avem nevoie spre mântuirea sufletului. Oamenii şi-au păstrat credinţa şi asta este important”, susţine părintele Cristofor.

Pictura din Biserică este nouă. Cea veche nu a rezistat intemperiilor. Pe pereţi sunt zugrăvite şi chipurile Sfinţilor români: Ioan cel Nou de la Suceava, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Daniil Sihastru, Ştefan cel Mare şi Sfânt.  Totodată, au fost pictaţi şi Sfinţii protectori ai mitropoliţilor şi episcopilor de odinioară: Teofil, Teoctist, Silvestru, Visarion şi Vladimir.

Părintele Cristofor recunoaşte că nu se roagă în special pentru înaintaşii români îngropaţi în Cimitirul de la Cernăuţi, dar afirmă că vorbele pe care le rosteşte se referă şi la ei. Totodată, împreună cu mai mulţi creştini are grijă de unele morminte.

Românii din Bucovina Ucrainei plâng, uneori, în taină, pentru credinţa neamului. Alteori, nici lacrimi nu le mai ajung. “Mă adun în amintire/ Şi te-aud plângând străină,/ Până-n stepele sibire, Bucovină, Bucovină…”, citesc dintr-o poezie a lui Vasile Posteucă. Şi mă gândesc câtă durere e şi-n tăcerea ce se ascunde dincolo de strigătul de a-i ajuta. Poate speranţa, poate dezamăgirea. Dar oare ecoul durerii din Ţara Fagilor mai are putere?

Bucovina  UA



Categorii:ALTFEL DE CĂLĂTORII

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Țărăncuța Veselă

Bine-ai venit la mine-n sat!

Gânduri Despletite

Viață, cum te-aș încânta, să rămân mereu așa... (Simion Ghimpu)

diabuga.wordpress.com/

www.diabugadesign.ro

Fotografie, viata si frumos

Claudia Sofron blog

%d blogeri au apreciat: