După ştirile citite astăzi îmi dau seama că mulţi, dar prea mulţi în domeniul nostru sunt certaţi rău de tot cu bunul simţ. Ştiu să treacă peste orice doar pentru SENZAŢIONAL şi RATING. Da, greşim, dar mai e şi cazul să gândim logic până unde mergem, să medităm ce va urma, să ne dăm o palmă, dacă e cazul. Şi apoi  ştim vorba  – ce doreşti ca alţii să-ţi facă, fă-le şi tu lor. Aşa spune Legea Evangheliei, care ar trebui să fie respectată de toţi oamenii, iar dacă nu vă convine Cuvântul Domnului vă puteţi gândi la energia dată şi cea primită, care este compensatorie.

Dacă voieşti să fii respectat – respectă, dacă îţi place să fii ascultat – ascultă, dacă nu-ţi place să fii judecat – nu judeca şi chiar de observi faptele deocheate ale unora, chiar de auzi vorbele negândite ale altora, tu nu încerca să fii arbitru suprem, căci fiecăruia i se va da ce i se cuvine.

Mulţi cred că e mai uşor să te răzbuni, decât să fii tolerant. Răzbunarea e o armă otrăvitoare, izvorâtă din prostie, iar toleranţa e o pastilă pentru sufletul ce are nevoie de ajutor.

În „Tatăl Nostru” se spune: „…Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Unii dintre noi repetă aceste rânduri zi de zi, oricum, se mai întâmplă să fim ispitiţi de idei îmbrăcate în hainele supărării, răzbunării, urii, falsităţii, ignoranţei faţă de cei din jur.

Cum am putea să ne vindecăm? Trebuie să conştientizăm că suntem de aceeaşi natură, dar, totodată diferiţi, trebuie să înţelegem că nimeni nu este scutit de greşeli, toţi suntem, mai mult sau mai puţin atraşi de lucrurile deşarte, toţi riscăm a ne pierde într-o lume a neadevărului, necugetării, înfrânării.

Ni s-a întâmplat, la sigur, tuturor să fim minţiţi, să ni se facă promisiuni, care până la urmă se dovedesc a fi goale, să facem bine şi drept mulţumire să ni se facă rău. Dar am avut puteri să le depăşim pe toate. În conştiinţa noastră am iertat, am tolerat, iar acesta e un lucru important pentru salvarea situaţiei sau relaţiei.

Se prea poate că vina de a nu fi toleranţi o poartă nebunia de o clipă, necugetarea. Oare nu e bine să gândim limpede, nu să acţionăm orbeşte, devenind ridicoli. Un om tolerant e mai acceptat, decât unul care te sâcâie, pentru că ai greşit. Ne-am obişnuit să găsim „ţapi ispăşitori”, dar ce ne-am face de-am avea noi de jucat un asemenea un asemenea un rol. Probabil, am zice că lumea asta are doar venin, că vede neajunsuri doar în noi. Ne-am simţi neajutoraţi, ignoraţi şi nesuferiţi. Această situaţie ne-ar scoate din minţi, mai ales de suntem sensibili. De ce, atunci, mulţi dintre noi nu-i acceptă pe cei din jur aşa cum sunt, încercând să le traseze o altă cale în viaţă? Nu e mai simplu să tolerăm, să înţelegem natura lor, să-i ajutăm să găsească împăcare cu sufletul lor şi apoi cu cei de le sunt aproape?!

Ce rost are să fii actor, să porţi masca unui miel blând care iartă totul, dacă inima-ţi e roasă de viermele făţărniciei şi-ţi repeţi inconştient „Ochi pentru ochi,dinte pentru dinte”? Nu este bine să ne împăcăm, în primul rând, sufletul nostru şi să iertăm?! Te poţi apropia de Dumnezeu dacă eşti împăcat cu tine şi cu aproapele tău. Sufletele noastre trebuie să fie pline de lumină şi iertare. Toleranţa este spre binele aproapelui, dar mai mult e spre sfinţenia noastră. Sentimentul de a fi îngăduitori  e rodul unei inimi pline de iubire de Dumnezeu şi aproape. „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27), un îndemn dumnezeiesc ce dă sufletului calea împăcării şi toleranţei.

Iisus a tolerat faptele celor care i-au tăcut rău. Să-i urmăm calea şi orice s-ar întâmpla să iertăm!

Categorii:ALTFEL DE CĂLĂTORII

Etichete:Dumnezeu, energie, psihologie, stiri, toleranta